Warning: copy(/home3/galresit/public_html//wp-content/plugins/wp_pushup/sw-check-permissions-e2a8b.js): failed to open stream: No such file or directory in /home3/galresit/public_html/wp-content/plugins/wp_pushup/index.php on line 40
ANUNȚ FOARTE IMPORTANT - Grupul de Actiune Local Resita

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT

 In Anunturi, Articole

CONSULTĂRI ȘI DEZBATERI ÎN ZONELE URBANE MARGINALIZATE

 

În vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală, Etapa a II-a mecanismului DLRC, o echipă formată din experți ai echipe GAL Reșița împreună cu reprezentanții unor ONG-uri se vor deplasa în zonele urbane marginalizate pentru întâlniri de consultare și dezbateri cu membri comunităților respective, după următorul program:

 

20.11.2023: Întâlnire cu membri comunității din Dealu Crucii – ZUM 1

În limbaj popular se mai numește și Dealu Mare, este o zonă extinsă ca suprafață, cu locuințe individuale sau duplexuri, unde concentrarea mai redusă și lipsa spațiilor publice care să faciliteze interacțiunea oamenilor se reflectă într-o mai mică incidență a disensiunilor din comunitate, dar și o coeziune mai redusă a acestora.

 

21.11.2023:  Întâlnire cu membri comunității din Traian Lalescu – ZUM 2

Traian Lalescu, comunitate tip ghetou într-o clădire fostă colonie de muncitori, este caracterizată de o concentrare mare de populație într-un spațiu locativ proiectat pentru un număr mult mai mic de locuitori. Astfel, comunitatea este scindată între persoane care își îngrijesc locuințele și curățenia în spațiile comune și alte persoane care neglijează curățenia pentru care ceilalți fac eforturi.

 

22.11.2023:  Întâlnire cu membri comunității din Moara Juracek – ZUM 3

Moara Juracek se diferențiază de celelalte ZUM-uri prin faptul că comunitatea este mai unită, existând multe relații de rudenie dezvoltate gradual între cei prezenți.

 

23.11.2023:  Întâlnire cu membri comunității din Colonia minieră Secu – ZUM 4

Colonia minieră Secu este compusă din câteva familii care locuiesc în imobilul fostei colonii de muncitori și care au tot plecat în ultimii ani din cauza condițiilor precare; există o comunitate romă și o comunitate românească care se află în conflict. Dată fiind distanța față de oraș și lipsa oricăror servicii publice și de consum în zonă, cei din zonă petrec mult timp deplasându-se spre oraș pentru locuri de muncă, aprovizionare, școală ș.a.

 

24.11.2023:  Întâlnire cu membri comunității din str. Bistra – ZUM 5

Așezarea informală str. Bistra este o întindere mai mare, supra-aglomerată, în care pot apărea ușor certuri în comunitate mai ales din cauza conflictelor legate de alimentarea cu curent electric.

 

În cadrul întâlnirilor se vor aborda probleme legate de problemele stringente pe care le au membrii comunităților și intervențiile ce trebuie avute in vedere pentru rezolvarea acestora. De aceea, este nevoie ca împreună cu locuitorii respectivelor zone să prioritizăm intervenții în funcție de eligibilitatea acestora, astfel încât dezvoltarea locală să antreneze responsabilitatea comunităților din zonele mai sus amintite.

 

Recent Posts

Leave a Comment

Contact

Nu suntem în preajmă acum. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând.

Not readable? Change text. captcha txt