Asociația GAL Reșița informează potențialii solicitanți că, în cadrul apelului de cereri de propuneri aferent intervenției „Servicii sociale integrate”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027, până la termenul limită de depunere – 27 februarie 2026, ora 16:00 – nu a fost depusă nicio fișă de proiect.
În aceste condiții, în conformitate cu prevederile Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Reșița și ale procedurilor aplicabile apelurilor competitive, Asociația GAL Reșița va relansa, la începutul lunii martie, apelul de cereri de propuneri pentru intervenția „Servicii sociale integrate”.
Perioada de depunere a fișelor de proiect va fi de maximum 30 de zile de la data lansării noului apel, dată care va fi anunțată public pe canalele oficiale ale GAL Reșița.
Prin acest apel se urmărește finanțarea proiectelor care contribuie la creșterea accesului persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială la servicii sociale integrate, destinate comunităților din teritoriul Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Reșița, prin dezvoltarea și furnizarea de servicii sociale și socio-medicale la nivel comunitar.
Valoarea totală a apelului este de 1.535.000 euro, finanțarea fiind asigurată din Fondul Social European Plus (FSE+) și Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).