Ședința Adunării Generale a Asociaților

Asociația GAL Reșița a organizat, în data de 18 mai 2026, ședința Adunării Generale a Asociaților (AGA), în cadrul căreia au fost analizate și aprobate principalele documente de activitate și financiare aferente anului 2025, precum și o serie de modificări privind structura organizației. În cadrul întâlnirii, a fost prezentat și aprobat în unanimitate Raportul de activitate pentru anul 2025, document care a evidențiat activitățile derulate în implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală, stadiul apelurilor de proiecte, precum și activitatea administrativă și tehnică a asociației. De asemenea, membrii AGA au aprobat în unanimitate bilanțul contabil și situațiile financiare aferente anului 2025. Un punct important pe ordinea de zi l-a reprezentat modificarea componenței GAL Reșița. Astfel, Școala Generală nr. 6 Reșița își pierde calitatea de membru ca urmare a absorbției instituției de către Colegiul Tehnic Reșița. În perioada următoare, conducerea GAL Reșița va purta discuții cu reprezentanții Colegiului Tehnic Reșița privind posibilitatea aderării acestei unități de învățământ la asociație, precum și aColegiului Național „Diaconovici-Tietz”, având în vedere rolul important al acestei instituții în implementarea intervențiilor din domeniul educației. În cadrul ședinței a fost aprobată și retragerea unor memebrii, precum și aderarea unor memebrii noi.